Probleme financiare pentru protectorul Stelei din perioada comunistă? Valentin Ceaușescu locuiește într-o vilă cedată de socrul său

Probleme financiare pentru protectorul Stelei din perioada comunistă? Valentin Ceaușescu locuiește într-o vilă cedată de socrul său
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la  67 de ani, Valentin Ceaușescu, fiul fostului dictator Nicolae Ceaușescu, duce o viață modestă, fiind acum nevoit să trăiască alături de soția și fiica sa într-o proprietate a socrului său, scrie Libertatea.

Conform sursei citate, protectorul Stelei din perioada comunistă are o pensie de 2.000 de lei, fiind nevoit să vândă din obiectele de artă confiscate după căderea regimului comunist și pe care la reușit să le recupereze între timp. Mai mult, fiind obligat să se mute din casa deținută alături de prima sa soție, Valentin Ceaușescu a apelat la bunăvoința actualului său socru, Constantin Dună, un fost mare bancher care a lucrat ca director pentru mai multe bănci. Acesta i-a pus la dispoziție o vilă de la marginea Bucureștiului.

  • Printre obiectele confiscate și recuperate se numără, conform EVZ.ro, 42 de picturi pe pânză și pe carton, dar și gravuri, obiecte din porțelan și din argint. Tablourile confiscate poartă semnătura unor pictori celebri și sunt evaluate la sute de mii de euro: Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza și Alexandru Ciucurencu.

„El nu mai are decât pensia de vreo 2.000 de lei, iar când fosta soție a cerut să rămână în casa lui din București, el a fost nevoit să se mute cu Roxana (n.r. – soția actuală), iar socrul lui i-a dat vila de lângă București. El nu a avut niciodată bani mulți, așa cum a crezut lumea, dar când a văzut că pierde toate procesele, și bani inclusiv, s-a retras de tot. Acum nici nu vrea să mai iasă din casă„, a declarat un apropiat al lui Valentin Ceaușescu pentru Libertatea.

Valentin Ceaușescu alături de jucătorii echipei naționale a României, după partida cu Danemarca, scor 3-1, care a asigurat calificarea „tricolorilor” la Campionatul Mondial de fotbal din 1990

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×